Robert Fico, premierul Slovaciei, declarații halucinante: ”Credeţi în mod serios că există un război la Kiev?”

Robert Fico, premierul Slovaciei, declarații halucinante: ”Credeţi în mod serios că există un război la Kiev?”
Publicat: 24/01/2024, 15:00

Robert Fico, premierul Slovaciei, a făcut recent câteva declarații absolut halucinante despre războiul din Ucraina. 

La un briefing de presă susţinut în estul Slovaciei, Robert Fico a fost întrebat de către un reporter dacă n-ar fi mai oportun ca el să se deplaseze la Kiev pentru a înţelege mai bine războiul dintre Ucraina şi Rusia, care se apropie de intrarea în cel de-al treilea an, în condițiile în care ar urma să se întâlnească cu omologul său ucrainean, Denîs Şmîhal, în oraşul ucrainean din vest Ujhorod.

”Există un conflict, care este localizat. Credeţi în mod serios că există un război la Kiev? Glumiţi, vă rog, sper că nu vorbiţi serios. Mergeţi acolo şi veţi afla că există o viaţă normală în oraş, o viaţă absolut normală”, a spus Fico, scrie news.ro.

El a adăugat că este mai practic să se întâlnească la Ujhorod, oraş care, a spus el, partea ucraineană l-a ales, după ce Fico a vrut să se întâlnească cu omologul ucrainean la graniţa comună a celor două ţări.

De la începutul războiului, la Kiev au sunat 967 de alerte aeriene, care au durat în total 1.133 de ore. Transportul urban este oprit în timpul acestor alerte, iar pasagerilor li se cere să se adăpostească. Metroul şi alte zone subterane funcţionează ca adăposturi antiaeriene. Zgomotul raidurilor aeriene şi al alertelor s-a auzit la Kiev inclusiv marţi, iar oficialii au declarat că 20 de persoane, inclusiv un băiat de 13 ani, au fost rănite. Cel puţin şase persoane au fost ucise în lovituri asupra altor oraşe.

Sursa foto: Profimedia

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce au făcut Bianca și Robert după circul și eliminarea de la Insula! Adevărată telenovelă...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Momentul în care Denis Repka se izbeşte cu motocicleta de un parapet. Omul de afaceri a...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Plan de pace în Ucraina. Anunț istoric din SUA: Războiul se oprește imediat
Meghan, atacată cu acid sau cu cuțitul, la Londra. Prințul Harry, scenariu incredibil
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O listă de cumpărături veche de milenii, găsită pe o tăbliță cu scris cuneiform